După experiența cu fondul de ten de la MAC Cosmetics, la care mi-am ales nuața online și a fost un mare fiasco, aveam nevoie să îmi aleg următorul fond de ten mergând într-un magazin fizic și testând efectiv un produs, astfel încât să mă asigur că ajung acasă cu nuanța potrivită. Nu plănuiam să-mi iau un produs anume, dar voiam să fie mai ieftin, că deja spărsesem peste 300 de lei pe cele două fonduri de ten de la MAC Cosmetics. Și dacă tot eram în AFI Cotroceni și am trecut pe lângă Sephora… de ce să nu intru să testez și eu vreo 2 fonduri de ten din gama lor proprie? Cât de rele ar putea fi? Și m-am îndreptat spre vitrina Sephora Collection unde am testat două nuanțe de fond de ten Sephora Best Skin Ever.
S-a nimerit să trec în ziua aceea pe lângă Sephora și să îmi amintesc că vreau să încerc niște fonduri de ten. Efectiv ăsta mi-a fost norocul. Și a fost suficient să încerc două nuanțe de fond de ten Sephora Best Skin Ever încât să îndrăgesc pe loc textura produsului și chiar să îmi nimeresc nuanța perfectă tenului meu.
M-am uitat apoi la preț. Scria 90 de lei. Mi-am zis în șoaptă “Nu-i rău deloc!”, apoi am căutat un tub sigilat în spatele testerului de la raft și am mers cu el la casă să-l plătesc. Happy kiddo!
Au trecut deja câteva săptămâni de când folosesc acest fond de ten Sephora Best Skin Ever și cred că pot să scriu care sunt avantajele și dezavantajele lui. Cu sinceritate, ca de fiecare dată.
AVANTAJE:
• textură lichidă-cremoasă, foarte ușor de distribuit uniform pe ten
• acoperire medie (este un fond de ten ideal pentru oriece anotimp, potrivit atât pentru machiajul natural de zi cât și pentru machiajul de seară)
• recipientul este din sticlă (în general produsele se păstrează mai bine în recipiente din sticlă decât de plastic)
• recipientul este prevăzut cu pompiță pentru dozare facilă și igienică
• raport excelent calitate-preț (90 lei tubul de 25ml)
• pe ambalaj scrie că formula este non-comedogenică (adică nu astupă porii și nu favorizează apariția punctelor negre)
• altă informație de pe ambalaj: conține extract de alge (care ajută tenul să lupte împotriva efectelor poluanților din aer) și acid hialuronic (știm că e un bun ingredient hidratant)
• produs fabricat în Franța.
DEZAVANTAJE:
• că nu l-am descoperit mai devreme 😀 și că nu există magazin Sephora în orașul în care locuiesc (Târgoviște).
Efectiv nu am ce să-i reproșez acestui produs. Iată dovada clară că există și produse fantastice care nu costă mult. Sunt fericită că din când în când fac experimente în materie de produse, că sunt deschisă în a da banii pe produse de îngrijire și de machiaj pe care nu le cunosc, că sunt suficient de curioasă încât să încerc lucruri noi. Hai că a început să își revină norocul meu și să găsesc și chestii pe care să nu-mi pară rău că am dat banii.
Ca să mai laud un pic acest fond de ten Sephora Best Skin Ever, pentru că m-a surprins plăcut, am văzut că pe recipient scrie că 30% din el este produs din sticlă reciclată. În general felicit brand-urile care se implică în programele de reciclare (fie că ajută în mod direct la reciclare, fie că folosesc materiale reciclate). So… congrats, Sephora!
Nuanța pe care o am eu este 14P. Mă bucur foarte mult că am descoperit acest fond de ten Sephora Best Skin Ever. Își merită numele! Experiența asta mă face să am și mai mult curaj când vine vorba să-mi cumpăr produse pe care nu le cunosc. Cred că o să încerc pe viitor și alte chestii de make-up de la Sephora.
Lots of hugs, my ladies! ♥