Cine sunt?
Sunt Ioana Radu de la www.ioanaradu.com. Scriu din ianuarie 2008 şi, chiar şi spre surprinderea mea, o voi face în continuare. N-aş fi crezut, când mi-am deschis prima oară un blog, că va deveni un hobby pe termen lung. Am o dorinţă nemărginită de a reinventa ceea ce fac. Nu mai scriu deloc ca la-nceput şi, pe viitor, nici măcar n-o să mă mai rezum doar la scris pentru a transmite mesaje. Îmi doresc de ceva vreme să fac primii paşi în vlogging şi cred că blogul acesta e perfect pentru noi provocări de acest gen (şi nu numai).
De ce ioanaP.RO?
Pentru că vreau să o iau de la zero, de data aceasta cu mult mai multe cunoştinţe despre ce presupune blogging-ul, şi să-mi demonstrez că pot construi ceva profi. Vreau un blog cât mai curat, un blog care să fie ca o gură de aer rece într-o vară toridă. O să trec dincolo de barierele pe care mi le-am impus şi o să-ncerc lucruri noi, de fiecare dată dându-mi silinţa ca rezultatul să fie cât mai profi. Sunt PRO ideii că nimeni nu s-a născut învăţat, însă la fel de PRO sunt când e vorba de dezvoltare, maturizare şi noi aventuri.
Deşi numele domeniului l-am gândit iniţial cu tot cu extensia “.ro”, sunt totuşi oameni care m-au întrebat de la ce vine “P”-ul. Dacă vrei justificare separat de extensia domeniului, “p” vine de la princess. Admit, nu m-am simţit niciodată în viaţă “like a queen” şi nici nu cred că o voi face. Sunt copilăroasă şi mă răsfăţ singură cu fiecare ocazie, motiv pentru care simt că mă-ncadrez la categoria prinţeselor mici :D.
Despre ce este acest blog?
Lucruri frumoase şi gânduri bune. Cele mai necesare chestii de care avem nevoie într-un prezent agitat şi vitreg. Însă voi face loc şi câtorva nelinişti (pentru a găsi împreună cele mai bune răspunsuri) şi voi trata subiecte din domeniile sănătate, beauty, lifestyle, style, travel şi sport. Prin acest blog îmi propun să realizez un mix bun despre cum să ne dezvoltăm frumos şi sănătos.