La scurt timp după ce m-am mutat în Suedia mi-am făcut o listă cu locuri pe care ar trebui să le vizitez și experiențe pe care ar fi bine să le bifez. În trecut am locuit și în UK (Manchester) și nu înțelegeam pe atunci conceptul de a vizita atracțiile turistice, ci eram mai degrabă genul care în timpul liber merge la shopping și apoi se relaxează cu un decaf caramel frappuccino la o cafenea simpatică. Însă la ceva vreme după ce am plecat din UK mi-am dat seama cât de multe locuri și experiențe frumoase am ratat stând în bula mea de shopping & cafenele. Așa că am schimbat foaia când m-am mutat în Suedia, astfel că mi-am făcut o listă și încerc să bifez toate chestiile de pe ea (și poate și alte câteva în plus) înainte de a pleca definitiv și de aici. Cea mai recentă vizită a fost cea la Parlamentul Suediei, cunoscut sub numele de Sveriges Riksdag (denumirea aceasta apărând chiar și pe materialele informative în limba engleză, pentru turiști).
Clădirea Parlamentului Suediei a fost inaugurată în anul 1905 și este cu adevărat impresionantă. Cu timpul, însă, a fost nevoie de mai mult spațiu, așa că a fost aprobată și folosirea clădirii în care era cândva Banca Suediei, ba chiar această clădire fiind extinsă în partea de sus pentru și mai mult spațiu, astfel că acum construcția îmbină vechiul cu noul, având o arhitectură impresionantă în stilul neoclasic și neo-baroque (stiluri specifice secolelor XVIII și XIX) ce se împletește frumos cu extinderea din sticlă.
Sveriges Riksdag aproape că ocupă o întreagă insulă din Stockholm. Insula se numește Helgeandsholmen și, în afară de Sveriges Riksdag / Parlamentul Suediei, mai găzduiește doar un muzeu (Medeltidsmuseet – Muzeul Medieval). În rest sunt doar poduri ce leagă mica insulă atât de centrul vechi (Gamla Stan), cât și de artere importante ale Stockholm-ului.
Intrarea este liberă, însă trebuie să aveți în vedere câteva aspecte dacă doriți să vizitați Parlamentul Suediei / Sveriges Riksdag:
● zilele în care sunt permise vizitele sunt: sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare națională;
● numărul maxim de vizitatori pe zi poate fi de 84 (trei grupuri a câte 28 de persoane);
● din cele 3 grupuri permise, două au ghid care vorbește în limba suedeză și un grup are ghid care vorbește în limba engleză;
● nu sunt permise persoane care nu vorbesc una dintre cele două limbi;
● la ora 12:00 intră primul grup pentru ghidaj în limba suedeză, iar la ora 13:30 intră al doilea grup pentru suedeză + grupul pentru ghidaj în limba engleză;
● cei care doresc să viziteze trebuie să vină mai devreme cu vreo jumătate de oră și să aștepte afară (vremea nu e tocmai prietenoasă);
● se formează un rând la intrarea în clădire, iar cu 10 minute înainte de orele stabilite pentru vizită fiecare persoană primește un sticker (albastru pentru limba suedeză, portocaliu pentru limba engleză), sticker pe care trebuie să-l poarte pe haină, la vedere, de la intrarea în clădire și până la ieșire;
● la intrare se face verificarea vizitatorilor exact ca la aeroport, cu bagajul (geanta/ghiozdanul), geaca, telefonul, portofelul și obiectele metalice puse toate într-o tavă care trece printr-un scanner, iar noi trecem separat printr-o poartă de detectare a metalelor;
● toate bagajele se lasă apoi într-o sală cu vestiare (fiecare vestiar se închide cu o monedă de 10 coroane suedeze, însă cine nu are monedă poate schimba la un aparat de acolo);
● fiecare grup de 28 de persoane are gratuit un ghid și un ofițer de pază pe tot parcursul vizitei;
● totul este gratuit: sticker-ul, intrarea, materiale informative sub formă de pliante, ghidajul.
Noi am mai fost cândva să vizităm clădirea Parlamentului Suediei, însă n-am știut că trebuie să fim acolo cu vreo jumătate de oră înainte de ora stabilită pentru intrare și ne-am trezit că era un rând destul de mare de persoane, astfel că n-am avut nicio șansă să reușim să ne numărăm printre norocoși. Ieri, însă, am știut cum stă treaba și ne-am dus acolo cu o jumătate de oră înainte, am stat zgribuliți la rând și am avut norocul să prindem ultimele două locuri din grupul de 28 de persoane pentru ghidaj în limba engleză. Așadar, dacă plănuiți să vizitați Sveriges Riksdag, să știți să mergeți acolo cu cel puțin 30 de minute înainte de ora de intrare. Grupul pentru ghidaj în limba engleză intră la 13:30, deci ar fi bine să fiți acolo cel târziu la ora 13:00.
Clădirea este foarte frumoasă, iar ghidajul durează aproximativ 50 de minute. În timpul respectiv am văzut sala principală (The Chamber, cea construită după 1980), vechea sală principală (The Second Chamber, fiind mai mică și în prezent servind pentru întruniri de partid sau conferințe, sală care datează din 1905), vechea Bancă a Suediei (The Bank Hall), zona scărilor din aripa de vest (The Grand Stairway, unde sunt folosite mai multe tipuri de marmură), culoarul central (The Grand Gallery, care în prezent este folosit pentru cinele oficiale și diferite recepții) și alte câteva zone ale clădirii.
Tavanul, în unele locuri, e de-a dreptul fantastic. Nu e de mirare că am câteva poze în telefon cu frumusețile astea.
În timpul vizitei ghidul ne-a dus și în zona nouă a clădirii Sveriges Riksdag, astfel că am avut ocazia să vedem de sus o parte centrală a Stockholm-ului.
Cele 50 de minute petrecute acolo au trecut mai repede decât mă așteptam, ceea ce e clar un semn că mi-a plăcut și recomand să bifați experiența aceasta dacă aveți drum prin Stockholm (sâmbăta, duminica sau în vreo zi de sărbătoare națională, practic doar în aceste zile fiind posibile vizitele la Parlamentul Suediei). Oricum totul e scump pe aici, așa că o experiență gratuită nu-i deloc o idee rea. După doar câteva chestii e oricum mult probabil să nu mai aveți cine știe ce bani la voi :)). Dacă plănuiți să vizitați Suedia e bine să știți că prețurile sunt măricele, deci să fiți pregătiți financiar.
Cheers!
2 thoughts on “În vizită la Parlamentul Suediei ♛ Sveriges Riksdag”