Uneori, în timp ce merg pe stradă, pun brusc pauză gălăgiei din mintea mea și mă gândesc că acela poate să fie ultimul meu drum pe picioarele mele. Poate să se întâmple orice, în orice secundă. Și gândul că alea pot fi ultimele clipe în care pășesc singură mă ajută să mă bucur de prezent. Vraja, însă, nu durează mult, că-mi revin în minte datoriile pe care le am, deadline-urile, lista de cumpărături și faptul că am 3 programări la două clinici în următoarele 5 zile.
Uneori, când pun prea multă sare în mâncare, așa cum îmi place, mă gândesc că poate-i ultimul moment în care mai mănânc sărat. Îmi aduc aminte de prietenul care s-a stins din viață anul trecut, după ani de dializă și așteptare a unui transplant. Îmi spunea să renunț la sare ori măcar să consum cât mai puțină. Poate că asta e ultima mea masă sărată. Poate că mâine se vor răzvrăti rinichii mei și o să trebuiască să mă chinui pentru tot restul vieții. Frica mă ajută să mă bucur de prezent, mâncarea e brusc cea mai gustoasă.
– Să-ți fie de bine.
– Mulțumesc.
Uneori, când ne ținem de mână și totul în jur pare să aibă sens, îmi răsare brusc în minte ideea că s-ar putea ca acela să fie ultimul moment frumos împreună. Că mâine el poate să plece spre alte zări sau spre altcineva. Sau pur și simplu să plece spre un vis al său. Nu o să mă întristeze dorințele pe care le are, pentru că iubirea înseamnă să-i dorim binele celui de lângă noi, dar o să mă cuprindă frica de a rămâne brusc singură, fără să mai am spre cine să întind mâna când vreau să dansez prin casă și fără să mai am pe umărul cui să plâng fără să-mi fie rușine. Ăsta poate să fie, așadar, ultimul moment frumos împreună, drept pentru care încerc să mă bucur de el.
Uneori nu sunt deloc în stare să mă concentrez asupra prezentului. Dar, când activez în minte teama că ziua de mâine poate fi complet altfel, mă bucur de fiecare respirație.
Been there, done that, în cele din urmă am ajuns la psihiatru (psihologul a fost cel care m-a trimis) și am realizat că pastilele care mi-au fost recomandate au fost doar un catalizator pentru a mă ajuta să mă concentrez asupra fiecărei clipe, să keep focus, pentru că, să trăiești clipa, to live into the now contează cel mai mult. Uneori, overthinking-ul te deraiază de la cele ce contează și, în cele din urmă, ajungi să constați că proiecțiile pe care ți le faci se întorc, oglindite de Univers. Thus, am învățat că e mai important să trăiești fiecare clipă de parcă ar fi ultima, dar intr-o notă pozitivă, in așa fel încât să simți bucuria aia că încă respiri la anii pe care i-ai strâns până acum. Știi, “yolo” e doar o traducere pentru “carpe diem”. Mentorul meu, Jason Silva, ți-ar explica mult mai bine commentul meu în orice mini-clip cu epifanii pe care îl aruncă pe canalul lui de YouTube. You’re Okay, Ioana, don’t forget to smile. Seriously.
Thank you, handsome! Aș vrea să-ți mulțumesc poate cu mai multe cuvinte de atât, dar nu prea le găsesc. Și mi-a luat câteva zile și ca să le leg pe astea :D.