Anul acesta de ziua mea am primit cadou de la Sephora varianta travel size a loțiunii de corp Sephora Collection Argan. În fiecare an primesc un produs mini pe care îl pot ridica din orice magazin din România în luna în care este ziua mea, pe baza cardului Black (este al doilea nivel de fidelitate la ei). Primesc cadoul chiar și atunci când nu cumpăr nimic de la ei timp de un an întreg, efectiv doar pentru că mă au în baza de date la nivelul Black. Este o bună strategie de marketing/fidelizare totuși, că în mulți ani în care am mers să-mi ridic cadoul am și cumpărat niște produse. Practic ne face să mergem în magazin și sigur ne ia ceva ochii și spargem bani :)).

În altă ordine de idei, cred că este primul an în care scriu pe blog despre produsul primit cadou. Cam atât de mult îmi place încât simt nevoia să îl notez în jurnalul meu aici.
Nu prea sunt eu impresionată de loțiuni de corp în general, însă la asta îmi place tot.
• Îmi place textura ultra lejeră, ca la un lapte pentru corp, este o loțiune semi-lichidă.
• Îmi place că se absoarbe rapid în piele și pot să port haine strânse pe corp imediat după aplicare.
• Îmi place că e clasică, o loțiune lejeră de culoare albă, fără fițe.
• Ador cum miroase! În general îmi plac foarte mult produsele cu argan. Mi se pare că este o aromă neutră, nici dulce, nici tare, nici fresh, nici floral, nici lemnos. E neutră, perfectă pentru orice zi din orice anotimp.
• Îmi place că nu costă o avere. Am văzut pe site-ul Sephora că este 45 lei tubul de 200 ml, care e singura variantă de gramaj (varianta mini pe care am primit-o eu are 50 ml și am văzut că e disponibilă doar în seturi travel size).
• Îmi place că are 96% ingrediente de origine naturală.


Informațiile de pe ambalaj mă induc un pic în eroare, în sensul că textul în engleză zice că e loțiune hidratantă de corp (“moisturizing body lotion“), iar textul în franceză zice că este lapte hidratant de corp (“lait corps hydratant“). Loțiune sau lapte… nici nu mai contează. Textura e oricum între ele, iar produsul e fantastic.
Nu-mi vine să cred ce entuziasmată sunt de această loțiune de corp Sephora Collection Argan :D. Să tot descopăr astfel de produse.
De-a lungul timpului am dat banii pe mai multe produse marcă proprie Sephora, iar cele mai recente despre care am scris pe acest blog sunt uleiul uscat de corp Coconut Sephora și fondul de ten Sephora Best Skin Ever.
În gama Argan, în afară de loțiunea aceasta, mai sunt disponibile următoarele: ulei petru duș, ulei pentru corp, spumă pentru duș, gel de duș, exfoliant și spray parfumat de corp. În mod sigur o să-mi iau ceva din toate astea, pentru că miroase foarte bine gama cu argan.
Lots of hugs!♥