Orice tencuială, pentru a rezista, are nevoie de amorsă. Asta-i o chestie pe limbajul băieților, ca să înțeleagă de ce dăm noi banii pe baze pentru machiaj 😀 . Între noi fie vorba, asta cred că-i prima mea bază cremoasă pe care o am, adică baza pentru machiaj NYX Angel Veil, produsul despre care am decis să scriu astăzi. De ce vreau să scriu despre el? De ce am ales acest produs și nu altul? De ce simt nevoia să folosesc bază pentru machiaj? Voi răspunde la toate aceste întrebări și poate și la altele chiar în rândurile ce urmează. Doar n-o să aglomerez într-un singur paragraf atâtea răspunsuri :D. Le ordonăm un pic, c-așa-i frumos.
De ce simt nevoia să folosesc bază pentru machiaj? E drept, nu e ca și cum până acum n-am trăit bine merci și fără un astfel de produs. Cu toate astea mi-am cumpărat baza pentru machiaj NYX Angel Veil. Nu mă machiez prea mult, prefer un strat subțire de fond de ten, atât de subțire încât seara când ajung acasă nu prea mai există pe tenul meu. Fie că-i din cauză că mai transpir ori din cauză că pun uneori mâna pe față (mai ales pe frunte, să văd dacă s-a încins procesorul), ideea e că-mi dispare fondul de ten și nu sunt mulțumită de cum arăt la finalul zilei. Hai, fie, nu-i chiar o tragedie în viața de zi cu zi, deși mi-aș dori să arăt impecabil toată ziua, însă marea mea problemă e când merg la un eveniment și machiajul nu ține atât cât aș vrea eu. Da, așa am decis că vreau să încep să folosesc o bază pentru machiaj, dorindu-mi ca machiajul să reziste mai mult (indiferent că e o zi obișnuită sau o ocazie specială).
De ce am ales baza pentru machiaj NYX Angel Veil și nu alt produs? În primul rând am vrut ceva din zona medie de prețuri, iar NYX se încadrează aici. Adică nu costă 10 lei, dar nici cât o bază de machiaj Chanel sau Guerlain. Însă n-am ales baza asta doar după preț, ci eram într-un magazin cu multe cosmetice și am testat mai multe baze. Când am văzut ce fină rămâne pielea după baza pentru machiaj NYX Angel Veil… cam atunci mi-am dat seama că pe asta o vreau! Era un pic cam scumpicică totuși, n-am de ce să mint, mă gândeam să iau una de la Maybelline doar pentru că avea prețul mai mic un pic. Însă am realizat că vreau să am produse pe care să le îndrăgesc foarte mult, nu să fac mereu compromisuri, așa că de data asta n-am făcut niciun compromis și mi-am luat NYX-ul. Așa a ajuns acest produs să facă parte din trusa mea de make-up ^_^.
De ce vreau să scriu despre acest produs? Baza pentru machiaj NYX Angel Veil e atât de minunată încât trebuie să împărtășesc informația asta. În eventualitatea în care sunteți în căutarea unei baze cremoase pentru machiaj, să știți că asta pe mine m-a cucerit. E drept, nu știu cum sunt alte baze de tip cremă, aceasta fiind prima pe care mi-o cumpăr, informație pe care am menționat-o și mai sus astfel încât să știți că nu pot vorbi despre ea prin comparație cu altă bază cremoasă (în schimb am folosit bază de tip spray).
Ceea ce îmi place mie la ea e faptul că are o textură non-grasă, oil-free, astfel că se simte ca și cum am trece cu mâna peste o rochie din mătase sau un voal fin. Da, un voal fin, cred că de asta i se și spune Angel Veil.
Cum se comportă pe ten? Îl netezește, îi oferă acea finețe pe care o are însăși consistența produsului. Cum se comportă ca bază pentru machiaj? Aș zice așa și așa, adică rezistă mai mult machiajul, dar nu pot să spun că face minuni; nu în cazul meu, eu folosind o cantitate mică de fond de ten (și îl fixez la final și cu pudră, uneori și cu spray de fixare, dar tot nu simt că ține așa cum aș vrea, cum văd eu la alte fete că machiajul e impecabil și după 15-20 de ore). Aș zice că e o bază de machiaj potrivită pentru utilizarea de zi cu zi, dar nu pentru evenimente (precum nunțile).
Per total, însă, sunt mulțumită de baza pentru machiaj NYX Angel Veil, ba chiar e printre produsele mele preferate datorită texturii și a faptului că uniformizează bine tenul. E super fină!! Recomand să o testați când mai treceți din întâmplare pe lângă un magazin NYX și aștept cu drag să-mi spuneți cum vi se pare și vouă. Măcar așa, pe mână, cât să vedeți textura fină pe care am tot lăudat-o eu azi 😀 .
Datorită formulei non-grase, produsul e ideal pentru persoanele cu ten mixt sau gras. Are la bază silicon, care e o barieră bună pentru ten în general, protejându-l de praf, poluare și alte chestii.
Să nu uit să zic de bine și de ambalaj, că e tare frumușel. Tubul micuț de 30ml e alb lucios, iar capacul roz metalizat – combinație drăguță și sexy deopotrivă, amintindu-mi de ambalajele produselor Victoria’s Secret.
Per total baza pentru machiaj NYX Angel Veil e un produs care-mi place. Însă nu-l folosesc de fiecare dată când mă machiez pentru că nu am mereu chef să stau o jumătate de oră să aplic toate chestiile necesare unui make-up complet 😀 . Yeah, guilty of that. De multe ori aplic în grabă doar fond de ten și baton de contouring. Într-o zi sper să reușesc să scriu și despre batoanele de contouring de care am devenit dependentă.
În loc de concluzie aș zice că, pentru mine, nu prea a meritat achiziția acestei baze pentru machiaj. N-o folosesc suficient de des și mi se pare că e păcat de ea, cât și de banii cheltuiți. Lecția pe care am învățat-o e că mai bine îmi iau în continuare bază de tip spray, că e mai practică și știu sigur că o folosesc. Daaar… a fost totuși drăguță și experiența cu produsul acesta de la NYX. E bun, dar nu pentru o fată ca mine, sunt o grăbită în fiecare dimineață, genul care preferă să ajungă la muncă mai devreme decât să întârzie :)).
Dacă sunt printre voi persoane care folosesc de fel bază de machiaj tip cremă, e mult posibil să îndrăgiți acest produs. Știu că se găsește pe site-ul Notino.ro, însă sigur îl puteți găsi și-n alte magazine la o căutare mai amănunțită pe net.
Lots of hugs, my beautiful ones!
da, ar trebui sa scrii despre batoanele de contouring, si despre cum se face, ca eu jur ca nu ma pricep neam. eu am incercat pana acum 2 baze, ambele de la lambre, dar super misto. una simpla si una iluminatoare. sunt mega-multumita de ele si sunt si foarte accesibile! la fel eram si eu inainte, ca ce nevoie am de asa ceva, dar dupa ce incerci si vezi cum e tenul dupa… mmmm… nu te mai poti lasa de ea!
Sper sa-mi fac timp curand sa scriu si despre batoanele de contouring, mai ales ca am cam devenit dependenta de ele, adica nu ma vad renuntand la ele nici macar din machiajul de zi cu zi. ♥