Citesc peste tot îndemnul “Be yourself!”. Ştiu că multă vreme nu mi-am găsit locul, încercând adesea să îmi neg latura “weird” şi să mă adaptez la tot ceea ce era “normal”. Dar cine spune ce e normal? Şi îmi răspund tot eu, ştiind că sunt nişte chestii standard, trasate pe de o parte de societate, pe de altă parte de bunele maniere.
Însă… dacă mă adaptez tuturor normelor şi nu mai simt că sunt eu, nu înseamnă că îmi pierd identitatea? Nu înseamnă că sunt o umbră a unui om? De ce să îmi îngrop sinele undeva adânc în minte, în ficat, în stomac şi în toate celelalte organe care sunt afectate de frică şi de stres? De ce să fac asta? La ce folos? De ce să trec prin viaţă fiindu-mi teamă că sunt diferită? Nu are sens.
So… this is me. The real me.
Cam de prin luna ianuarie a acestui an am început să-mi schimb culoarea părului la fiecare 6 săptămâni. Am început să prind curaj să ies din carapacea sub care mă piteam. Să experimentez, să-mi las sufletul să iasă la suprafaţă, să mă exprim nu doar prin cuvinte, ci şi prin imagine, să înţeleg că prezentul este ŞI despre imagine. Am totuşi avantajul că nu mă rezum doar la partea asta şi că posed şi ceva materie cenuşie. Sunt perfect conştientă de faptul că un om frumos fără pic de creier este doar un om egal cu mulţimea vidă.
Nu mai vreau să fiu ceea ce nu sunt. Nu mai vreau să îmi ascund sufletul plin de fireworks în haine nepotrivite pentru mine. Nu mai vreau să mă supun tuturor regulilor societăţii. Nu mai vreau să fiu “standard”. Vreau, în sfârşit, să fiu eu. Vreau să fiu tot timpul neînfricată ca în liceu, profi ca la serviciu, caldă şi cu bun simţ ca în ultimii câţiva ani.
Nu e nimic rău în a-mi dori să fiu cea mai bună versiune a mea. Şi ce mod mai bun de a sărbători faptul că mi-am permis să ies din carapacea în care m-am încuiat singură pentru câţiva ani… ce mod mai bun decât acela de a da startul unui nou proiect? – www.ioanaP.RO
Îţi mulţumesc că eşti aici!
Şi am o grămadă de surprize planificate pentru proiectul ioanaP.RO 😉
Rămâi aproape!
Foarte fain look, foarte fain blog, foarte faină tema. Suucces mult!
Îţi mulţumesc mult pentru complimente & încurajare! Fără oameni ca tine, care să pună o vorbă bună, n-aş fi ajuns până în punctul acesta. Succes şi ţie cu toate planurile pe care le ai!
Mulțumesc tare mult. Să filmezi tot mai des! 😀
Ar trebui să înceapă tot mai multă lume să își arate identitatea reală. Presimt că ai dat startul unui nou trend și bine faci. I’ll keep an eye on you and on your posts 🙂
Îţi mulţumesc pentru încurajare! Admit că nu ştiam cum va fi primit blogul acesta şi că a fost un fel de risc asumat. Mă-nclin!
Arata fain proiectul, bafta!
Îţi mulţumesc mult, Marius!
Felicitări! Îți trebuie curaj să fii mereu așa cum vrei, fara sa îți pese de părerea celorlalți. Baftă în continuare!
Mulţumesc din suflet! ♥
Iti doresc mult succes in noul tau proiect!!! Noul tau look este spectaculos
Mulţumesc mult, Rokolla!
Felicitări pentru inițiativă! Iti doresc mult succes! Abia astept surprizele :*
Îţi mulţumesc din suflet, Delia!