Da sau ba? Vopsea de păr Majirel de la L’Oreal Professionnel

Cât de des mă vopsesc? Depinde. Până mai acum un an mă vopseam cam la fiecare 6 săptămâni, însă de la o vreme am trecut la culori mai închise (burgundy, violet, brun închis) și nu simt nevoia să mai intervin la fel de des pentru a colora părul. Culorile se păstrează relativ bine, astfel că mă vopsesc de obicei atunci când rădăcinile șaten sunt prea evidente față de restul părului (evidente pentru mine, că-mi sar în ochi în fiecare dimineață când mă uit în oglindă, pentru că în rest nu prea cred eu că e mare diferență). Cel mai recent mi-am luat de pe net vopsea de păr Majirel de la L’Oreal Professionnel. Pentru că a fost prima oară când am folosit Majirel și pentru că am observat un pic de zarvă în jurul ei, m-am decis să scriu părerea mea în urma experienței folosirii acesteia.

Vopsea de par Majirel de la L'Oreal Professionnel

Vopsea de par Majirel de la L'Oreal Professionnel nuanta 2,10

Vopsea de par Majirel de la L'Oreal Professionnel 2,10 brun intens

De ce am ales fix vopsea de păr Majirel de la L’Oreal Professionnel?
Pentru că o bună perioadă de timp mă întorsesem la vopseaua standard, cea care se găsește în supermarket, și îmi era dor de anii în care m-am vopsit exclusiv cu vopsea profesională. De dragul acelor vremuri am decis să-mi iau Majirel 😀 . N-oi avea eu cea mai grozavă perioadă financiar, dar două tuburi de vopsea profesională nu sunt o gaură în buget. Mai ales că aceasta pe care am luat-o e chiar ok la preț comparativ cu altele din zona profesională.

O vopsea profesională pentru păr are anumite avantaje comparativ cu vopseaua standard. De exemplu ingredientele sunt de calitate mai bună – Pe de o parte pentru că pigmenții de culoare sunt mai durabili, iar pe de altă parte pentru că nu atacă părul la fel ca o vopsea standard.

Această vopsea de păr Majirel de la L’Oreal Professionnel, pe care eu am ales-o pentru mine, este una dintre cele mai accesibile, un tub de 50 ml costând aproximativ 32 de lei.

De unde am cumpărat-o și de ce?
De pe net. De la o vreme îmi comand de pe net multe dintre produsele pe care le folosesc, inclusiv vopsea. Caut bine poze cu swatch-uri și catalog de prezentare a nuanțelor (în funcție de brand și gama de vopsea, desigur), iar apoi comand ceva ce cred eu că m-ar mulțumi. Înainte eram mai strictă, de exemplu voiam o anumită nuanță de coniac, cu subton cald, însă acum experimentez mai mult și nu mă interesează dacă îmi comand o vopsea și e un pic diferită față de cum părea pe net. Am decis că mi-e dor de negru și am încercat să aleg o nuanță care să nu fie negru pur, negrul acela ca abanosul. Astfel am optat pentru nuanța 2,10 brun intens, care e un fel de brun-negru-albăstrui. Am ales să iau două cutii de vopsea de păr Majirel de la L’Oreal Professionnel, de pe site-ul Notino.ro, de unde fac de obicei cumpărături de produse pentru îngrijire și nu numai.

Vopsea de par Majirel de la L'Oreal Professionnel review

Ce presupune o vopsea profesională?
Paragraful acesta îl scriu mai mult pentru cine nu și-a comandat până acum vopsea profesională și nu știe la ce să se aștepte. O astfel de vopsea vine doar sub forma cremei colorante, adică o cutie conține un singur recipient – cu pastă colorantă. Trebuie achiziționat separat oxidantul pentru vopsire profesională, oxidant (loțiune activă, emulsie activatoare) care diferă în funcție de nuanța pe care fiecare dintre noi vrea să o obțină, dar și în funcție de structura firului de păr. De exemplu cine are părul șaten închis și se vopsește roșcat sau orice altceva mai deschis, recomandat este să ia un oxidant mai puternic. Cine are însă părul deteriorat ar trebui să se orienteze către oxidant mai slab. La fel și persoanele care nu fac schimbări mari în privința culorii. Sfatul meu, sincer, este să cereți opinia unui stilist înainte de a comanda vopsea profesională, pentru că vă poate îndruma către alegerea potrivită pentru voi.

Vopsea de par Majirel de la L'Oreal Professionnel 2,10 brun intens review

Cum este Majirel? Cum a prins pe păr și ce părere am despre această vopsea?
Menționez că eu m-am vopsit la salon cu ea. M-am obișnuit să îmi cumpăr singură vopseaua, însă merg la salon pentru a-mi fi aplicată uniform pe păr. Suport practic doar costurile de manoperă pentru vopsire 😀 . Nu știu ce emulsie activatoare s-a folosit, dar câtă vreme rezultatul final m-a mulțumit nici nu m-au interesat detaliile. Culoarea (brun închis) a prins foarte bine pe părul relativ roșcat. Părul meu e normal, nu prea am probleme cu el, iar firul oarecum subțire. A trecut deja o lună de când m-am vopsit și pot afirma că și rezistența e bună în timp. S-a văzut la primele spălări că a curs un pic mai multă culoare, însă apoi lucrurile au intrat pe făgașul normal și spuma de la șamponare a devenit aproape albă. Nici nu mai simt în timpul spălării părului că aș fi vopsită, nu mai observ că ar curge culoare de pe păr, însă el e în continuare brun închis spre negru. Per total mă declar mulțumită de această vopsea de păr Majirel de la L’Oreal Professionnel.

Dacă vreți să vedeți despre ce alte produse L’Oreal Professionnel am scris până acum, puteți vedea review-urile aici 😀 .

Lots of hugs!

4 thoughts on “Da sau ba? Vopsea de păr Majirel de la L’Oreal Professionnel

  1. Deci imi place maxim cum iti sta bruneta. Tocmai m-am facut blonda dar mai la sfarsitul primaverii sigur ma fac si eu bruneta. E super vopseaua asta.

    1. Mulțumesc mult! Sincer blondul îmi place cel mai mult, dar e totodată cel mai greu de întreținut (și costisitor). Cândva o să mă întorc din nou la el 😀 . Am zis să port culori închise cât încă n-am foarte multe fire albe, că mai târziu… n-o să–mi mai permit luxul de a mă face brunetă :)).

Leave a Reply to Valeria Chertes Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *