Am ajuns să nu mai vreau prea multe lucruri în viața mea, ba chiar să fie cât mai puține cu putință.
Viața e complicată atunci când noi o complicăm. Și plină n-ar trebui să fie cu lucruri, ci cu sentimente, trăiri, experiențe. În trecut am început să arunc tot felul de chestii de prin casă, descoperind de pe atunci cât de eliberator este acest proces. Practic cu cât avem mai multe obiecte în jurul nostru, cu atât traiul este mai apăsător, ca și cum ar fi un pahar care curge de prea plin ce este. Cam așa e și cu locuințele. Cu cât sunt mai aerisite și au mai puține obiecte, cu atât sunt mai lejere, imprimând o stare de calm și relaxare.
Trăind în Suedia vreme de aproximativ doi ani, am avut ocazia să experimentez un alt stil de viață. Scandinavii nu pun preț pe lucrurile materiale, ci pe calitatea vieții. Calitatea vieții e dată inclusiv de amenajarea locuinței, care este simplă și practică. Am locuit în 3 cartiere diferite și peste tot am avut parte de același stil – simplu, minimalist, practic. Întoarcerea în România m-a făcut să îmi dau seama cât de aglomerată e locuința de aici, cât de multe lucruri am strâns în casa asta, multe dintre ele de-a dreptul inutile. Și toată aglomerarea asta de bunuri materiale este apăsătoare, am simțit-o ca și cum aș fi respirat mai greu, împărțind aerul cu atât de multe obiecte – mobilier, tablouri, covoare, cutii de depozitare aproape în fiecare încăpere, rafturi și răftulețe… niciun perete nu e gol, nu respiră, fiind mai degrabă ostenit sub greutatea atât de multor lucruri care îl acoperă sau care se sprijină de el. E prea mult. Prea mult.
Partea frumoasă e că jumătatea mea a simțit la fel. Astfel, ne-am promis să nu mai cumpărăm lucruri decât în cazuri excepționale, iar locuința noastră să fie cât mai liberă, aerisită, minimalistă și practică. Să nu ne mai complicăm viața cu chestii care nu contează.
