Păreri despre șamponul Moroccanoil Moisture Repair

Am terminat recent șamponul Moroccanoil Moisture Repair și m-am gândit să scriu despre el din mai multe motive. În primul rând pentru că e altfel decât mă așteptam să fie, în al doilea rând pentru că este un produs scump și e bine să vă documentați bine înainte de a achiziționa un produs scump (să aflați dacă vi se potrivește sau nu o anumită gamă de la un anumit brand, altfel investiția nu e inteligentă), iar în al treilea rând pentru că am ceva informații care sigur o să vă fie de folos – și o să-mi fie de folos și mie, pe viitor, deci ceea ce o să scriu azi o să fie un fel de reminder și pentru mine.

pareri despre șamponul Moroccanoil Moisture Repair

Vă spun cu mâna pe inimă că nu credeam vreodată că o să-mi iau ceva de la Moroccanoil. Deși folosesc de câțiva ani numai produse profesionale pentru păr, Moroccanoil este unul dintre acele brand-uri cu prețuri piperate. Chiar și pentru mine, care-s nebună și sunt dispusă să dau ceva bani pe produse, mai ales când e vorba de produse pentru îngrijire. Și… cum de mi-am luat totuși șamponul Moroccanoil Moisture Repair 😀 ? Pare firească întrebarea asta.

Ei bine, prietena mea Alena State m-a corupt. Își cumpărase un ulei de păr de la acest brand și îmi dăduse și mie din el, să-l încerc, că noi mai facem chestii de genul ăsta, cumpără una din noi ceva și apoi testează și cealaltă :D. Uleiul a fost fan-tas-tic! Așa că mi-am luat inima în dinți și mi-am comandat un șampon de la acest brand profesional, mai exact cel despre care scriu acum, șamponul Moroccanoil Moisture Repair. Deci așa l-am cumpărat, testând ceva de la prietena mea și dorindu-mi să încerc și alte produse cu care să-mi răsfăț părul.

Nu vă zic încă prețul, că o să dați x la pagină și n-o să vreți să mai citiți restul postării :)). Mai aveți un pic de răbdare, că ajungem și acolo 😀 .

Moroccanoil Moisture Repair shampoo

Cum e acest șampon? E bun.
De ce am un răspuns atât de scurt? De ofticată că nu m-am informat mai bine și n-am ales șamponul potrivit pentru tipul meu de păr.

Opaaa, am atins un subiect sensibil. Câte dintre voi sunteți atente la caracteristicile părului vostru atunci când cumpărați un șampon? Sincer, uneori e o misiune destul de grea. Există șampon pentru păr vopsit (aici e ușor), pentru păr gras (și aici e ușor), pentru mătreață (și aici e ușor de ales), pentru păr lipsit de strălucire (idem)… dar există și șampon pentru păr uscat, păr deshidratat, păr tern, păr stresat și lista poate continua. Ei bine, acesta-i un teren minat. În calitate de persoană cu părul decolorat, am ales adesea șampon pentru păr degradat sau uscat sau tern sau stresat. Și a fost ok, cu oricare dintre variantele astea am mers. Dar șampon hidratant nu mai cumpărasem până acum. M-am gândit eu așa că părul decolorat e oricum uscat și are săracul nevoie de hidratare, așa că am ales șamponul reparator hidratant Moroccanoil (adică Moisture Repair). Părea o alegere bună, dar m-am înșelat. Cu ocazia asta am aflat că nivelul de hidratare al părului meu era bun, mai ales la câtă apă beau eu zilnic. Numai că m-am ofticat un pic că am aflat tocmai pe calea aceasta, că am dat ceva bani pe acest șampon și, nah, n-a fost să fie chestia de care avea nevoie părul meu.

Vestea bună e că șamponul Moroccanoil Moisture Repair chiar e bun, de lăudat, face ceea ce promite, adică mi-a hidratat părul cum nu mi l-a hidratat niciun alt produs. Se simte de la prima sau a doua utilizare, adică în timpul spălării părul se încarcă atât de mult cu apă încât devine greu, efectiv devine greu. Nu știu cum e conceput acest produs, dar la cum se simte pare că apa se prinde de firele de păr și rămâne acolo, să aibă de unde să bea și părul o gură de apă în caz că simte nevoia de hidratare 😀 . Îmi mai place la el faptul că miroase frumos, cât și modul de dozare, având capac care se apasă (pe care eu îl consider foarte practic).

sampon reparator hidratant Moroccanoil

Mai mult de atât, adică dincolo de faptul că am obținut rezultatele pe care le promite, la nivel informativ notez aici și faptul că acest șampon reparator hidratant Moroccanoil nu conține parabeni, sulfați sau fosfați. Are totuși o listă de ingrediente destul de generoasă. Formula este concepută astfel încât șamponul să curețe ușor, să fortifieze și să reconstruiască părul deteriorat. La baza acestei formule se află ulei de argan bogat în antioxidanți, cheratină reconstructivă și acizi grași, toate acestea ajutând inclusiv la restabilirea elasticității, hidratării și strălucirii.

Moroccanoil Moisture Repair - color safe - sulfate free, phosphate free, paraben free

sampon reparator hidratant Moroccanoil review

De bun, e bun. Numai că eu n-am știut că nu am nevoie de hidratare sau altceva din el nu s-a pupat cum trebuie cu părul meu, prin urmare sortimentul acesta de la Moroccanoil nu mi se potrivește. N-a fost să fie. Sunt dezamăgită de mine că n-am fost mai atentă la structura părului meu și la nevoile lui, altfel aș fi știut să aleg un șampon care să mi se potrivească. Acestea fiind zise, sunt dispusă ca pe viitor să încerc și un șampon din altă gamă a aceluiași brand, deci nu mă dau bătută.

Șamponul Moroccanoil Moisture Repair, având tubul de 250ml, m-a costat 124 de lei. Totuși asta nu-i cireașa de pe tort. Stați jos? Odată cu șamponul mi-am luat și mască :)). Pe mască am dat 192 de lei și recipientul e tot de 250ml (numai că la mască am fost grăbită și n-am văzut că am luat-o din altă gamă, iar masca s-a înțeles mult mai ok cu părul meu, deci până la urmă sesiunea respectivă de cumpărături n-a fost un eșec total). În curând sper să-mi fac timp să scriu și despre mască.

În concluzie, șamponul Moroccanoil Moisture Repair e bun, dar nu e potrivit tipului meu de păr, deci mai mult de atât nu prea mă pot pronunța în privința lui. Masca din gama Intense Hydrating mi-a mers bine și sper să revin curând cu un review complet despre ea. Iar uleiul de păr pe care l-am testat de la prietena mea… îmi păstrez părerea despre el, anume că e fantastic (am văzut că îl folosește și Alina Ceușan, dacă vă e de folos referința, mie personal îmi place de ea).

Ne auzim curând. Până atunci vă îmbrățișez și nu uitați lecția importantă de azi, cea pe care eu am învățat-o pe propria piele propriul păr și propriul buzunar – să fim foarte atente la tipul părului nostru și la chestiile de care are nevoie. Deși, fie vorba între noi, la câte sortimente și tipuri de șampon există în prezent, cam greu să nu dăm greș din când în când cu alegerile.

Cheers!

One thought on “Păreri despre șamponul Moroccanoil Moisture Repair

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *