Mi-a trecut prin minte întrebarea asta mai mult ca un răspuns la nişte gânduri, chestii care mă întristau oarecum. Tocmai dădusem play melodiei Goodbye de la Rihanna, pe care n-o mai auzisem până atunci (acum, de fapt, că scriu în timp ce încă o ascult), şi mă uitam random pe internet. Fete absolut normale, ca mine şi ca tine, care primesc nişte cadouri fabuloase, deşi nu-s mai scumpe decât ce primim noi în general. Dar sunt… potrivite. Sunt pe un fel de listă nescrisă a cadourilor pe care şi le doresc majoritatea fetelor şi femeilor, indiferent că sunt nebune, pasionale, romantice sau one of a kind. Şi mi-a căzut sub ochi, pentru a nu ştiu câta oară, un buchet superb de flori şi două bilete de avion. M-aş simţi ipocrită să sper la un cadou care implică bilete de avion, însă după un buchet de flori cu numărul anilor mei am tânjit întotdeauna. Oricât de banal sau clişeic ar suna.
Astfel am ajuns să mă întreb cât de mult avem voie să ne dorim de la viaţă? De ce nu e de ajuns prezentul aşa cum e? De ce îmi dau lacrimile că nimeni nu s-a gândit să-mi ofere ceva ce poate îmi doresc cel mai mult? Ştiu că nimeni nu ne citeşte gândurile şi am trecut de mult timp de etapa aia în care mă aşteptam ca oamenii să facă asta. Tocmai de aceea am cam terorizat toţi băieţii cu care am fost într-o relaţie cu ideea de flori. No flowers, no me. Bine, e exagerat să spun că i-am terorizat, căci sunt ceva mai elegantă de atât. Însă, în ciuda faptului că am lăsat să se ştie de pasiunea pentru flori, nimeni în mai mult de un sfert de secol nu s-a gândit să-mi ofere un buchet cu numărul anilor mei. Clişeu, clişeu… Uneori mă mai încadrez şi eu aici, oricât de ciudăţică aş fi din alte puncte de vedere.
Vă rog eu, fără glumă, în februarie 2018 să puneţi câte o floare pentru mine, orice fel de floare, şi să strângeţi 27 de fire. Când e număr par nu prea merge, nu se nimeresc calculele cum trebuie. Până peste un an şi ceva, uită oricum toată lumea. Dar simţeam nevoia să las asta scris undeva. Şi, cum blogul acesta-i mai personal şi mai de suflet, am zis că aici e locul potrivit pentru un subiect personal şi… de suflet.
Totuşi, cât de mult avem voie să ne dorim? Tu ce zici?
Mie mi-a placut o vorbă înțeleaptă “cei saraci in dorinte sunt bogati in mulțumiri”. Si mai stiu de la viață ca doar dorintele folositoare noua se implinesc, de aceea trebuie mare grijă la ce ne dorim.
Bună vorba respectivă. Chiar dacă, pe de altă parte, se spune că ar trebui să ne dorim mult, ca să se împlinească măcar jumătate. Adesea îmi împlinesc singură mofturile, însă sunt şi cazuri când, dacă fac unele lucruri singură, farmecul lor nu mai e acelaşi.
M-am simțit… căci și eu am poze cu flori și bilete de avion sau flori și bilete cu tot felul de mesaje, unele romantice, altele haioase! Iubesc florile foarte mult Eu le includ și pe blog în poze pentru diverse produse, deci sunt parte din viața mea… nici nu pot lucra bine fără flori în vaza de pe birou! Azi m-am îndrăgostit de un trandafir criogenat, cică e nemuritor! Mă bucur că ți-am descoperit și acest blog! :*
Şi eu simt la fel în legătură cu florile, adică nu prea pot lucra dacă n-am câteva într-o vază pe birou. Primăvara primesc des de la mătuşa mea sau mai iau uneori de la bunica (ambele stau la casă şi au flori în grădină) :D.
Cât despre pozele cu flori şi bilete de avion, nu e cazul să te simţi în vreun fel decât pozitiv. Pentru că e ceva firesc. Sunt dorinţe cu care rezonăm. ♥