Beauty wishlist ♥

beauty-wishlist

Dacă la finalul lunii octombrie scriam o listă cu haine şi alte chestii pe care vreau să le bifez din punct de vedere stilistic, iată-mă acum făcând o listă cu produse de beauty – îngrijire şi înfrumuseţare. Ideea a pornit tot de la my dear (toodear) Teodora 😀 .

Cred că toate avem, măcar în gând, o listă cu produse pe care ne dorim să le achiziţionăm. Uneori ştim că avem acasă 10 geluri de duş şi că nu-i ok să le cumpărăm şi pe cele două minunate pe care tocmai le-am descoperit, aşa că le punem pe lista de dorinţe pentru viitor. Valabil şi pentru farduri, rujuri şi alte astfel de produse. Lista de mai jos este de fapt cu astfel de produse, pe care mi le voi cumpăra pe viitor. Deocamdată aştept să mai termin din cele pe care le am deja. Iată, aşadar, care sunt minunăţiile care m-au cucerit şi pe care le-am pus pe lista de cumpărături:

1. Mascara Max Factor False Lash Epic & L’Oreal False Lash Wings Intenza
În ceea ce priveşte primul rimel menţionat, îmi amintesc că am avut cândva Max Factor False Lash Effect şi a fost genial. De curând am văzut într-un magazin aplicatorul de la False Lash Epic şi m-a cucerit.
Pentru a doua dorinţă de la capitolul “mascara”, adică L’Oreal False Lash Wings Intenza, ar trebui să las imaginea de mai jos să vorbească de la sine. Când l-am văzut în magazin am avut impresia că e un rimel cu aplicator de undeva din viitor şi am ştiut imediat că îl voi pune pe lista de cumpărături.

mascara-max-factor-false-lash-epic-si-loreal-false-lash-wings-intenza

2. Scrub pentru corp H&M Midnight Muse
Mi-am luat deja gelul de duş din gama Midnight Muse şi e fabulos! Aroma e pe bază de ambră, adică din zona orientală – zonă care nu e tocmai printre favoritele mele, însă nu ştiu cum au reuşit cei de la H&M să facă un mix aşa de interesant de ingrediente încât să mă cucerească aroma aceasta. Avantajul de a trăi în ţara de baştină a H&M-ului (Suedia) este că aici se găsesc şi cosmetice H&M iar aromele de la geluri de duş, loţiuni de corp şi alte astfel de produse sunt geniale. Cu siguranţă o să aduc câteva astfel de produse şi pentru persoanele dragi mie în momentul în care mă-ntorc în România.

hm-midnight-muse-body-scrub

3. Dior Addict Ultra Gloss – nuanţa 041 Famous
De când am venit în Suedia am făcut o pasiune pentru gloss-uri de buze. Cred că se datorează un pic şi faptului că am început să urmăresc serialul “The Hills”, pe care mi l-a recomandat o prietenă de aici, serial care are în rol principal câteva fete de la Hollywood care folosesc gloss aproape tot timpul. Astfel m-am îndrăgostit de ideea de a folosi din nou astfel de produse, de a-mi îmbrăca buzele în culori cât mai apetisante, mai lucioase şi mai strălucitoare. Ca bonus, gloss-urile protejează mult mai bine împotriva frigului. Mi-am găsit anotimpul potrivit să vreau să le folosesc 😀 .
Pe gloss-ul de la Dior am pus ochii întâmplător şi… m-a cucerit iremediabil. Este transparent, dar plin de sclipici. Perfect pentru mine!

dior-addict-ultra-gloss-65ml-041-famous

4. ceva de la Rituals (încă nu m-am hotărât ce anume)
Ştiam de produsele Rituals de ceva vreme, ba chiar am scris pe celălalt blog al meu (ioanaradu.com) un articol despre ele. Însă n-am folosit până acum niciun produs de la acest brand. De când am ajuns în Suedia am tot văzut o grămadă de magazine Rituals. Cred că este unul în fiecare mall în care am fost. Şi mi s-a pus pata pe ele, astfel încât sufletul meu tânjeşte să testeze ceva produse de acolo. Aştept să văd ce produse mai consum şi decid apoi ce-mi iau de la Rituals.
În principiu au produse de îngrijire pentru faţă şi corp, cosmetice, parfumuri, odorizante pentru cameră ş.a.m.d. Am o vagă impresie că o să-mi iau ceva pentru corp. Şi o geantă pentru cosmetice :D.

produse-rituals

5. Victoria’s Secret Bombshell EDP
Sunt o împătimită a produselor de la Victoria’s Secret şi am fost plăcut surprinsă când am făcut un test de parfumuri, bazat pe aromele care îmi plac de obicei şi pe parfumurile pe care le-am iubit cel mai mult de-a lungul timpului, iar rezultatul a fost că mi s-ar potrivi VS Bombshell. Nici măcar nu ştiam cum miroase. Însă l-am testat în reprezentanţa din Mall of Scandinavia (Solna, Stockholm County) şi mi-a plăcut atât de mult încât ştiu că o să mi-l cumpăr într-o zi. Nu acum, că am destule parfumuri şi aştept să mai consum din ele. Însă o să fie al meu într-o zi ♥

victorias-secret-bombshell-edp

6. Victoria’s Secret Love Spell Untamed body mist + loţiune de corp
În România comandam produse Victoria’s Secret de pe net, alegându-le la întâmplare, după denumire, fără să ştiu exact cum miroase fiecare în parte. Aici, însă, mă bucur de faptul că sunt două magazine în oraşele învecinate şi pot să testez produsele şi să mi le aleg exact pe cele care îmi plac foarte mult. În categoria asta se încadrează cam toate produsele din gama Love Spell Untamed.

victorias-secret-love-spell-untamed-body-mist-and-body-lotion

7. Victoria’s Secret Pear Glace body mist + loţiune de corp + gel de duş
V-am zis că sunt nebună cu produsele VS :)). Am ajuns la concluzia că Pear Glace este gama mea preferată şi vreau să cumpăr cam tot ce există cu aroma asta. Desigur, începând cu primele 3 produse enumerate, adică body mist, loţiune de corp şi gel de duş.

victorias-secret-pear-glace-shower-gel-body-lotion-body-mist

8. Ulei pentru păr Bjorn Axen Argan Oil
Produsele Bjorn Axen sunt destul de populare în Suedia, dar şi cu preţuri destul de piperate. Desigur, sunt produse profesionale pentru păr, dar sunt mai scumpe decât alte brand-uri care produc diverse poţiuni pentru podoaba noastră capilară. Uleiul de păr pe care am pus ochii costă 150 de lei (300 de coroane suedeze). Mi-l permit, însă nu vreau să fac stoc de produse în casă, ci prefer să mai termin din produsele pe care le am înainte de a mi-l achiziţiona. N-ar fi o idee rea nici să-l primesc cadou :)).

ulei-de-par-bjorn-axen

9. Spumă de duş Nivea
Este un fel de gel de duş, dar sub formă de spumă. Nu mai ştiu pe ce blog am citit despre acest produs, însă mi s-a părut interesant şi chiar vreau să-l încerc. Eu n-am mai folosit până acum un gel de duş sub formă de spumă (practic iese din tub aşa cum este spuma pentru păr, ceea ce sună super interesant). Desigur că o să scriu despre acest produs de la Nivea după ce îl cumpăr şi îl încerc :D.

spuma-de-dus-nivea

10. Întăritor pentru unghii Sally Hansen Diamond Strength
Am auzit numai lucruri bune despre tratamentele pentru unghii de la Sally Hansen. N-am folosit niciun produs de la acest brand până acum, însă, judecând după cât de des mi se rup şi mi se exfoliază unghiile, cu siguranţă o să-i dau întăritorului Diamond Strength o şansă, să vedem ce poate să facă. Eu sper să fie atât de bun pe cât îl laudă multe bloggeriţe şi să nu mai am probleme cu unghiile. Really hope so!

intaritor-pentru-unghii-sally-hansen-diamond-strength

Cam astea sunt chestiile pe care îmi doresc să mi le cumpăr pe viitor din categoria produselor de beauty. O să le achiziţionez treptat şi sper să am timp să scriu şi câteva impresii despre ele.

Tu ce produse de beauty îţi doreşti să-ţi iei pe viitor? Lasă-mi un comentariu cu lista ta de dorinţe, să facem aici un adevărat festin al viitoarelor achiziţii 😀 .

5 thoughts on “Beauty wishlist ♥

  1. wow… adevarat Beauty wishlist. A fost o perioada cand toata ziua frunzaream printre produsele de la Victoria’s Secret, nu am apucat sa-mi iau nimic, niciodata. Cu ocazia asta, mi-ai reactivat dorinta si poate de data asta se va finaliza ceva.

  2. Am vazut clipul postat pe Youtube si zau ca m-ai facut curioasa sa incerc si eu lotiunea de corp de la Victoria’s Secret, mai ales ca am un voucher de la Elefant. 😀
    Sa stii ca se vede ca esti familiarizata cu camera, super clipul, felicitari!

    1. Mulţumesc din suflet, Amy! 😀
      Cu produsele de la Victoria’s Secret sunt nebună, aproape că le-aş cumpăra pe toate :)). Unul singur nu prea mi-a plăcut din cele pe care le-am avut, body mist-ul din gama Pure Daydream, fiind prea dulce pentru gustul meu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *