Majoritatea știți deja că Bottega Verde este unul dintre brand-urile mele preferate pe segmentul de produse pentru îngrijirea corpului și mulți bani am cheltuit de-a lungul anilor pe produse de la ei. Am făcut treptat o pasiune pentru gelurile de duș din gama premium pe care o au, gamă care se numește “Nectaruri prețioase”. Am scris în trecut despre gelul de duș cu magnolie neagră și despre cel cu crin auriu, ambele din gama “Nectaruri prețioase”. Astăzi, iată, i-a venit rândul și simpaticului gel de duș Bottega Verde cu bujor 😀 .
Are ambalajul premium, cum m-am obișnuit, fiind un tub cilindric mat, cu etichetă mată roz cu bujor și scris auriu. E chiar ideal și pentru a fi oferit cadou alături de alte produse. În poze nu prea se mai vede scrisul pentru că gelul de duș e deja pe terminate. Personal nu mă deranjează că se estompează treptat scrisul imprimat cu auriu pe partea din față a etichetei, însă cred că s-ar putea face ceva în privința asta câtă vreme vorbim de un produs premium. Este, până la urmă, un gel de duș de 200ml care costă 38 de lei.
Personal nu mă deranjează prețul, mai ales că eu cumpăr gelurile acestea de duș când sunt la reducere la vreo 30 de lei sau mai puțin. Și produsul în sine e prea grozav ca să mă mai intereseze că se estompează treptat scrisul. Însă, ca marketer, mi se pare că asta e cam singura chestie pe care o pot îmbunătăți cei de la BV, iar în rest produsul este ideal.
Ca să vă faceți mai bine o idee despre produs, acest gel de duș Bottega Verde cu bujor este precum gelurile de duș de la brand-uri foarte mari, de exemplu Givenchy și Lacoste.
Este un gel roz transparent cu aroma naturală a bujorilor proaspăt înfloriți, aromă delicată și luxoasă în același timp, reușind să transforme cele 5-10 minute ale dușului zilnic într-un moment de răsfăț. Parfumul bujorilor rămâne o vreme pe piele, finuț și elegant. Eu îl consider ideal de folosit la finalul zilei, atunci când avem cea mai mare nevoie de un produs în ritualul de îngrijire care să ne încânte simțurile și să ne ajute să adormim liniștite, cu gânduri bune.
În gama din care face parte acest gel de duș Bottega Verde cu bujor se găsesc și alte tipuri de produse, iar unul dintre ele este apa de toaletă cu bujor. Cine face o pasiune pentru mixul olfactiv al gelului de duș se poate răsfăța ulterior cu apa de toaletă din aceeași gamă. Zilele de iarnă par subit un pic mai calde cu aroma asta specifică primăverii ?.
Produsele de la brand-ul italian Bottega Verde se găsesc atât pe site-ul lor din România, www.BottegaVerde.ro (unde există și opțiunea de aducere a unui produs de pe stocul din Italia dacă nu mai există pe stocul de la noi din țară, opțiune care prelungește desigur timpul de livrare), cât și la retaileri precum www.eMAG.ro, astfel că puteți verifica ofertele în ambele locuri și să achiziționați de unde e mai rentabil 😀 .
Lots of hugs, my beautiful ones!
One thought on “Acorduri de primăvară la final de decembrie ► gel de duș Bottega Verde cu bujor”