I ♥ Sephora Honey Lip Scrub

Sephora Honey Lip Scrub

Recent am fost la Sephora special pentru a-mi achiziţiona scrub-ul de buze Sephora Honey. Este un produs care mi-a făcut cu ochiul vreme îndelungată, adică încă de la lansare, dar pe care nu l-am cumpărat pentru că eram de părere că n-o să-l folosesc prea des şi o să fie un alt produs pe care-l arunc.

Însă cu trecerea timpului am ajuns la concluzia că eu chiar am nevoie de un astfel de produs şi am două motive clare pentru a-l cumpăra. Primul motiv constă în faptul că îmi muşc des buzele, uneori până la sânge (tic nervos), astfel că niciodată nu am buzele la fel de moi pe toată suprafaţa. Un scrub, în cazul acesta, chiar e un produs necesar. Mă ajută să uniformizez buzele şi să le am moi şi finuţe în ciuda ticului nervos pe care-l am. Al doilea motiv pentru care am decis că am nevoie de un scrub de buze este că m-ar ajuta să aplic rujul lichid mat mult mai bine. Este un truc pe care-l folosesc unele fete, anume exfolierea şi hidratarea buzelor înainte de aplicarea rujului lichid mat, astfel că rujul aderă mult mai bine şi nici nu mai are opţiunea de a migra către crăpături, acestea fiind uniformizate în prealabil de scrub.

Mă bucur că în sfârşit mi-am cumpărat Sephora Honey Lip Scrub şi l-am folosit deja de câteva ori.

E un produs fantastic! Un fel de balsam de buze cu multe particule exfoliante în el. Ce îmi place foarte mult este că acele particule exfoliante chiar sunt serioase şi îşi fac treaba. Iar pentru faptul că produsul este pe bază de miere, nu mai e nevoie de hidratare după folosirea acestui scrub. E un fel de produs 2în1 pentru că exfoliază şi hidratează în acelaşi timp.

Cum îl folosesc? Aplic câteva straturi până când simt că am suficiente particule exfoliante pe buze. Prima utilizare, când produsul este nou, nu pare cine știe ce. Însă de la a doua utilizare particulele exfoliante se simt destul de bine, îndeplinind cu brio atribuțiile. La final şterg buzele cu un şerveţel pentru a îndepărta produsul. Ele rămân super moi. De cele mai multe ori, dacă stau prin casă, după exfoliere aplic un lip plumper sau un gloss obișnuit.

Tu ai folosit vreodată scrub pentru buze?

P.S.: Dacă vrei să cumperi Sephora Honey Lip Scrub, să ai grijă să aibă sigiliul intact. Am găsit multe cu sigiliul rupt, ceea ce nu mi s-a părut ok (pe de o parte poate că e şi vina celor din magazin, că nu au tester pentru acest produs, însă tot nu e ok să desigilăm produse de la raft).

Sephora Honey Lip Scrub sigilat

P.P.S.: În aceeaşi zi în care am cumpărat Sephora Honey Lip Scrub am luat alte două produse mici cu ambalaj galben. Am vrut să fac un mix simpatic cu produse mici cu ambalaj în aceeaşi culoare. Astfel, am plecat acasă şi cu un gel de curăţare a mâinilor de la Merci Handy (sortimentul Hello Sunshine, cu aromă de portocale) şi o mostră de cremă de duş cu Monoi (fiind un sortiment pe care nu îl încercasem până acum). Ambele mi-au părut a fi interesante, dar nu la fel de grozave precum exfoliantul de buze ^_^.

Din partea mea, Sephora Honey Lip Scrub primește nota 10. Cam atât de mulțumită sunt de el.

yellow mix Sephora Honey Lip Scrub gel pentru maini Merci Handy mostra crema de dus Sephora Monoi

One thought on “I ♥ Sephora Honey Lip Scrub

  1. Imi plac produsele de tip 2 in 1, sau cat mai multe sa fie in 1. Din pacate nu acord atat de multa atentie buzelor, folosesc mai mult iarna, balsam, vara nu prea suport nimic

Leave a Reply to Lamiita Petre Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *